Ma duce cu gandul la psihoterapie si la acel tip de psihoterapie / consiliere care considera clientul ca fiind expert in viata lui.
Terapeutul "mai dispare" cel putin aparent in sensul ca nu pare a fi in centrul atentiei prin ceea ce face sau spune, nu se da in stamba si nu incearca sa impresioneze prin ceea ce stie.
Ma duce cu gandul la psihoterapie si la acel tip de psihoterapie / consiliere care considera clientul ca fiind expert in viata lui.
Terapeutul "mai dispare" cel putin aparent in sensul ca nu pare a fi in centrul atentiei prin ceea ce face sau spune, nu se da in stamba si nu incearca sa impresioneze prin ceea ce stie.
In schimb el este capabil sa puna in lumina personalitatea si nevoile clientului pe baza carora concepe planul de interventie.
Dar chiar si asa, ma gandesc ca vor exista clienti carora le place sa "se joace pe aratura" si, pe de o parte nu se vor regasi in aleile celorlalti, iar pe de alta parte, vor batatori tot terenul anapoda. Fiindca in fond exista tendinte si nevoi firesti, acceptabile si in limitele bunului simt / legii dar si nevoi care ne fac incompatibili cu regulile vietii sociale.
Ma bucur sa aud asta, ca noi doi tare greu ne potrivim la povesti. 😊
Si da, ai intuit corect, e vorba de abordarea in care clientul e expert in problemele sale si are nevoie doar de un cadru in care sa si le lamureasca si sa ia decizii.
Cat despre nevoile care ne fac incompatibili cu viata sociala este o discutie lunga. Acum cativa ani oamenii care aveau o sexualitate devianta erau considerati incompatibili cu viata sociala. Erau izolati, castrati chimic (de ex Turing), marginalizati. Pana cand s-a lamurit toata lumea ca nu e deloc asa, ca poti sa mergi la corporatie 9-17 iar in timpul liber sa ai sexualitate devianta, societatea nu e in pericol.
Deja se vorbeste des despre neurodiversitate. Asta inseamna ca autistii, psihopatii etc care nu ies prea tare in decor sunt acceptati ca membri 'normali' ai societatii.
Si da, psihoterapia poate fi o forma buna de a ne negocia nevoile personale cu cele ale societatii. Mult mai buna decat legislatia. 😁
Ma duce cu gandul la psihoterapie si la acel tip de psihoterapie / consiliere care considera clientul ca fiind expert in viata lui.
Terapeutul "mai dispare" cel putin aparent in sensul ca nu pare a fi in centrul atentiei prin ceea ce face sau spune, nu se da in stamba si nu incearca sa impresioneze prin ceea ce stie.
In schimb el este capabil sa puna in lumina personalitatea si nevoile clientului pe baza carora concepe planul de interventie.
Dar chiar si asa, ma gandesc ca vor exista clienti carora le place sa "se joace pe aratura" si, pe de o parte nu se vor regasi in aleile celorlalti, iar pe de alta parte, vor batatori tot terenul anapoda. Fiindca in fond exista tendinte si nevoi firesti, acceptabile si in limitele bunului simt / legii dar si nevoi care ne fac incompatibili cu regulile vietii sociale.
🤓🤓
Oricum, povestea mi-a placut foarte mult. 🙂
Ma bucur sa aud asta, ca noi doi tare greu ne potrivim la povesti. 😊
Si da, ai intuit corect, e vorba de abordarea in care clientul e expert in problemele sale si are nevoie doar de un cadru in care sa si le lamureasca si sa ia decizii.
Cat despre nevoile care ne fac incompatibili cu viata sociala este o discutie lunga. Acum cativa ani oamenii care aveau o sexualitate devianta erau considerati incompatibili cu viata sociala. Erau izolati, castrati chimic (de ex Turing), marginalizati. Pana cand s-a lamurit toata lumea ca nu e deloc asa, ca poti sa mergi la corporatie 9-17 iar in timpul liber sa ai sexualitate devianta, societatea nu e in pericol.
Deja se vorbeste des despre neurodiversitate. Asta inseamna ca autistii, psihopatii etc care nu ies prea tare in decor sunt acceptati ca membri 'normali' ai societatii.
Si da, psihoterapia poate fi o forma buna de a ne negocia nevoile personale cu cele ale societatii. Mult mai buna decat legislatia. 😁