Irlanda a recunoscut statul palestinian

Azi dimineata prim ministrul irlandez Simon Harris a facut istorie cu o scurta propozitie: “Recunoastem statul palestinian“.

Irlanda nu este singura in demersul acesta riscant, este alaturi de Norvegia si Spania, alte doua tari europene care recunosc astazi statul palestinian. Cu siguranta ziua de 22 mai va fi una din sarbatorile nationale ale viitoarei Palestine libere. Peste zece ani sau peste cincizeci, cand istoria va fi coapta pentru asta.

Intre timp Israelul si-a rechemat-o acasa pe celebra Dana Erlich, ambasadoarea din Irlanda. Sa speram ca atunci cand n-o sa mai fie supi pe Irlanda o sa ne trimita un ambasador mai inteligent, mai educat si mai echilibrat psihoemotional. Mai rar in lumea diplomatiei un ambasador mai jegos decat Dana Erlich. Folosesc rar cuvantul “jegos”, dar aici e cel mai potrivit. Parca duamna Erlich a facut cursuri de cum sa fie cat mai jos ca ambasador. L-a balacarit in public pe presedintele Higgins. A balacarit apoi parlamentul irlandez pentru ca refuzat sa proiecteze intr-o sedinta a parlamentului un montaj video grotesc de propaganda cu bucati de cadavre. Niciun politician irlandez care si-a exprimat in vreun fel ingrijorarea despre genocidul din Gaza nu a scapat de agresivitatea si mizeriile Danei Erlich. Nici macar ambasadorii americani din Romania nu se poarta cu atata lipsa de respect fata de politicienii si tara care ii gazduieste.

Deci Irlanda a recunoscut Statul Palestinian iar ambasadoarea suburbana pleaca inapoi in mlastinile de unde a iesit. Godspeed!

Intre timp specialistii de pe internet s-au asezat pe mai multe voci, dupa posibilitati si Weltanschauung.

1.

Prima categorie, foarte vocala isi urla suferinta ca trei tari europene au indraznit sa faca asta. Ca recunoasterea Palestinei de catre Irlanda, Norvegia si Spania reprezinta un fel de recompensa pentru atacul Hamas din 7 noiembrie si Hamas nu poate fi recompensat. Nu, recunoasterea Palestinei nu este o recompensa pentru niste crime, ci este un pas important din solutia de a evita alte crime in viitor. O solutie de a iesi din spirala istorica a urii, in care palestinienii si evreii se omoara intre ei cu ce au la indemana. Unii cu macete, altii cu rachete, scuzati rima involuntara.

2.

A doua categorie este de parere ca recunoasterea Palestinei de catre cele trei tari (pariem ca se alatura curand si altele?) este pistol cu apa. Ca pentru suferinta copiilor din Gaza aceasta recunoastere nu inseamna nimic. Pentru suferinta lor prezenta nu inseamna nimic. Vor muri in continuare sfartecati de rachetele pe care americanii le fac cadou cu generozitate Israelului. Sau de foame. Insa cei cativa dintre ei care vor supravietui genocidului si vor avea sansa sa devina adulti s-ar putea sa traiasca intr-un petec de pamant pe care sa il numeasca “tara lor” si sa nu mai fie nevoiti sa isi invete copii sa faca bombe artizanale.

3.

A treia categorie considera ca masura — momentan pur simbolica — luata de Irlanda, Norvegia si Spania face istorie. Este un mesaj trimis politicienilor Israelului care sunt convinsi ca Gaza si West Bank au nevoie doar de un pic de “deratizare” si atat, un mesaj ca lumea civilizata s-a saturat de crimele si obtuzitatea lor istorica. O solutie cu doua state este singura care poate aduce pacea, indiferent ce ar spune extremistii din ambele tabere.

Speranta de pace pe care politicieni curajosi ca Yasir Arafat si Yitzhak Rabin ne-au adus-o prin acordurile de la Oslo, pentru care au primit un Nobel iar apoi au fost asasinati de cei care nu doresc pacea in Palestina-Israel poate sa revina. Lumea civilizata are nevoie din nou de acea speranta de pace. Pentru ca orori ca 7 noiembrie sau cele care se intampla acum Gaza sa nu se mai repete.

Iar cea mai mare inchisoare in aer liber a umanitatii care este acum Gaza trebuie sa inceteze.