totul in țara asta nu este decât un abuz si un sindrom Stockholm. Atunci când am plecat în străinătate familia mea a apărat în mod fanatic Romania si m-a criticat pentru că... am trădat neamul. „Nicăieri nu-i mai bine ca acasă” este mesajul transmis si in prezent de ai mei, în mod implacabil, mecanic, netrecut prin filtrul rațiunii.
Cezar, e atat de cinematic postul tau incat ar merita un film. Jur ca l-as face daca as avea mai multe resurse.
Un film care care sa fie despre o calatorie din asta cu trenul, care incepe noaptea, se termina noaptea si contine toate grozaviile pe care le-ai descris si inca vreo doua pentru efect artistic. Numele filmului ar putea fi "Stockholm" sau "Stockholm Rail".
Radeam singur in camera cand am citit partea cu tunelul pe sub Galati, orasul din camp. Mi-am pus pe bucketlist ca trebuie sa vad si eu tunelul ala, alaturi de Machu Pichu, Insula Pastelui si ferma lui Escobar. Ca pe restul le-am vazut.
Dar pentru ca nu sunt bani de un film ai putea sa scrii o carte despre "Trenul Groazei". Ar fi o particica de istorie recenta (nu doar a ta personala) prinsa in niste coperti.
Da, imi place sa scriu sub forma de scenariu, ca o piesa de teatru, deseori si cu dialoguri daca pot. Am incercat mai multe stiluri dar asta imi place cel mai mult. Cu cat ma emotioneaza ceva mai mult, cu atat iese mai fain textul. Imi e greu sa narez pur si simplu ceva, trebuie sa ma atinga emotional. Si pe trenul asta l-am urat din tot sufletul... In ce priveste un eventual film, nu stiu, sunt roman, cine sa se uite la mine?!? In trecut am adunat articolele de pe blogurile mele in 2 carti, una in romana si alta in engleza, pe care le-am publicat pe Amazon Kindle (self-publishing). Cartea in romana mi-a fost blocata pentru ca limba romana nu e acceptata pe Amazon (da, si eu am fost socat). Cea de lb. engleza e inca live, e cu povesti cu pacienti si tot felul de reflectii. Nimeni nu e interesat de ea. Si nici nu poti sa o sterg, va ramane forever, asa e cu cartile... Deci, been there, done that! De aia zambesc la ideea cu filmul. Pe de alta parte, a scrie articole pe blog e o experienta mult mai vie, pare ca totul e in miscare, mai ai si comentarii; pe carte totul e fix, ramane incremenit. Oricum, cam la 2 ani strang articolele care sunt mai faine de pe blog si updatez cartea; asa ma asigur ca povestile mele imi vor supravietui...
Am calatorit 1 an cu trenul Bucuresti-Piatra Neamt!
Fix inainte de pandemia lui peste.
Mai facusem aceeasi isprava in urma cu ceva timp, poate 10 ani.
Am avut ocazia sa stau de vorba in compartiment cu un nene care facea aceasta ruta de 20 de ani, si am discutat despre cum ar fi putut fi facut un film mut, cu imaginile luate in decursul anilor de pe maretul traseu :))
Cum s-au schimbat garile, anumite "fabrici si uzine", decorul salbatic sau domesticit agrar cu diverse culturi.
Poate suprapunand imaginile controlorilor, pentru ca unii faceau si ei ruta asta de ani buni.
Pe mine nu m-a deranjat niciodata vanzatorul ambulant: avea bere rece pentru care plateam doar un 50 de bani, hai un leu, in plus.
Cezar, e atat de cinematic postul tau incat ar merita un film. Jur ca l-as face daca as avea mai multe resurse.
Un film care care sa fie despre o calatorie din asta cu trenul, care incepe noaptea, se termina noaptea si contine toate grozaviile pe care le-ai descris si inca vreo doua pentru efect artistic. Numele filmului ar putea fi "Stockholm" sau "Stockholm Rail".
Radeam singur in camera cand am citit partea cu tunelul pe sub Galati, orasul din camp. Mi-am pus pe bucketlist ca trebuie sa vad si eu tunelul ala, alaturi de Machu Pichu, Insula Pastelui si ferma lui Escobar. Ca pe restul le-am vazut.
Dar pentru ca nu sunt bani de un film ai putea sa scrii o carte despre "Trenul Groazei". Ar fi o particica de istorie recenta (nu doar a ta personala) prinsa in niste coperti.
Da, imi place sa scriu sub forma de scenariu, ca o piesa de teatru, deseori si cu dialoguri daca pot. Am incercat mai multe stiluri dar asta imi place cel mai mult. Cu cat ma emotioneaza ceva mai mult, cu atat iese mai fain textul. Imi e greu sa narez pur si simplu ceva, trebuie sa ma atinga emotional. Si pe trenul asta l-am urat din tot sufletul... In ce priveste un eventual film, nu stiu, sunt roman, cine sa se uite la mine?!? In trecut am adunat articolele de pe blogurile mele in 2 carti, una in romana si alta in engleza, pe care le-am publicat pe Amazon Kindle (self-publishing). Cartea in romana mi-a fost blocata pentru ca limba romana nu e acceptata pe Amazon (da, si eu am fost socat). Cea de lb. engleza e inca live, e cu povesti cu pacienti si tot felul de reflectii. Nimeni nu e interesat de ea. Si nici nu poti sa o sterg, va ramane forever, asa e cu cartile... Deci, been there, done that! De aia zambesc la ideea cu filmul. Pe de alta parte, a scrie articole pe blog e o experienta mult mai vie, pare ca totul e in miscare, mai ai si comentarii; pe carte totul e fix, ramane incremenit. Oricum, cam la 2 ani strang articolele care sunt mai faine de pe blog si updatez cartea; asa ma asigur ca povestile mele imi vor supravietui...
Am calatorit 1 an cu trenul Bucuresti-Piatra Neamt!
Fix inainte de pandemia lui peste.
Mai facusem aceeasi isprava in urma cu ceva timp, poate 10 ani.
Am avut ocazia sa stau de vorba in compartiment cu un nene care facea aceasta ruta de 20 de ani, si am discutat despre cum ar fi putut fi facut un film mut, cu imaginile luate in decursul anilor de pe maretul traseu :))
Cum s-au schimbat garile, anumite "fabrici si uzine", decorul salbatic sau domesticit agrar cu diverse culturi.
Poate suprapunand imaginile controlorilor, pentru ca unii faceau si ei ruta asta de ani buni.
Pe mine nu m-a deranjat niciodata vanzatorul ambulant: avea bere rece pentru care plateam doar un 50 de bani, hai un leu, in plus.