Cine-a pus cârciuma-n drum

Criza erodeaza incet si sigur modul de viata traditional irlandez. Zic “traditional” cu sensul de “ala pe bune”, nu cel din filmele americane care ii prezinta pe irlandezi umbland fericiti si desculti cu un shillelagh in mana pe iarba vesnic verde din insula vesnic verde.

Dupa doi ani de pandemie, apoi inflatie, apoi cota obligatorie de migranti africani si ucrainieni impusa de Bruxelles care a creat in Irlanda o criza a locuintelor fara precedent, apoi taxe mai mari pe orice, mai ales pe alcool, irlandezii au inceput sa mearga mai rar pe la puburi. Ca nu isi mai permit. Iar puburile care oricum nu isi revenisera bine dupa cei doi ani de inactivitate dispar peste noapte.

In ultimii 20 de ani au disparut un sfert din totalul puburilor din Irlanda. Peste 2000.

450 de puburi au disparut definitiv doar in timpul pandemiei. Unele functionau de generatii, trecusera peste multe, dar incuiatul obligatoriu timp de doi ani le-a dat lovitura finala.

Sigur, multi superficiali ar fi tentati sa spuna “si ce e cu asta, ce mare chestie ca dispar cateva puburi?”

1. In primul rand e mare chestie economica.

   Ne place sau nu turismul irlandez se bazeaza decisiv pe puburi. Turistii fix pentru asta vin in Irlanda, sa asculte muzica traditionala irlandeza, sa asculte povesti si sa bea Guinness stand pe mobile incomode.

2. In al doilea rand e mare chestie sociala.

   Societatea irlandeza se bazeaza si ea pe puburi. Pubul este locul in care adolescentii si tinerii socializeaza, unde invata sa se poarte cu adultii si sa respecte regulile.

   Pubul este locul in care multi batrani singuri la ei acasa merg pentru a nu mai fi singuri.

Si din pacate disparitia puburilor incepe sa isi arate coltii nu doar in bugetul statului ci si in viata sociala.

Adolescenti care nu si-au mai petrecut ultimii doi ani in prezenta unor adulti (in timpul pandemiei au fost pe cont propriu, nu au mers la scoala, nu au stat in puburi, nu au stat acasa) au devenit niste salbatici lipsiti de orice (auto)control care terorizeaza trecatorii pe strazile Irlandei.

Se poarta ca niste salbatici pentru ca nu au mai avut unde sa invete cum sa se poarte.

Sunt convins ca psihologii si sociologii viitorului vor gasi corelatii semnificative intre cele doua realitati irlandeze, bandele de adolescenti proaspat aparute, care ataca la intamplare oameni pe strazi, fara nicio miza si disparitia puburilor.

Batrani care isi petreceau toata ziua cu un pint in fata nu o mai fac pentru ca a disparut carciuma de la colt iar cele care au mai ramas sunt mai departe si prea scumpe. Iar singuratatea ucide. O alt fir pe care psihologii viitorului il vor putea despica in patru, cresterea mortalitatii la batrani odata cu disparitia puburilor.

Unele county-uri sunt mai afectate decat altele. Roscommon si Cork au pierdut pana acum peste o treime din puburile pe care le aveau. Iar ironia situatiei face ca cele mai afectate sa fie zonele rurale, acolo unde de multe ori unicul pub era unica forma de socializare pentru oamenii de acolo. Dupa ce s-au inchis oficiile postale si statiile de politie acum pentru ei se inchid si carciumile.

Si probabil ultimul dintre ei o sa inchida lumina.