Pentru vegetarieni a discuta despre consumul de carne este un subiect foarte incarcat emotional. Din mai multe posibile motive. Cel pe care il banuiesc eu este ca vine cumva din sentimentul de inadecvare al vegetarienilor, ca undeva acolo, deep down, toti cei care se indoapa cu nutretz stiu ca e ceva in neregula cu ei. Si atunci incearca sa isi expulzeze acest sentiment de a-nu-fi-in-regula, aruncandu-l, proiectandu-l asupra majoritatii care se alimenteaza normal.

Vedem cu totii pe social-media cat de des apar "testimonialele" de la sportivi de elita, luptatori, oameni de stiinta, performeri de tot felul care spun ca performanta lor este posibila si in absenta consumului de carne. Probabil ca este, plec de la presupunerea ca testimonialele respective nu sunt fake-uri ci sunt autentice. N-am nimic cu ele, chiar daca intentia cu care sunt promovate e una profund manipulativa.

Sa ma explic.

Am sa incep prin a va marturisi ca sunt un mare fan al guliilor, napilor si a tuturor radacinoaselor asemanatoare. Cu totii avem micile noastre slabiciuni.

Asa ca, unul dintre primele lucruri pe care le-am cautat la raionul de vegetale cand m-am relocat cu arme, iubita, carti si bagaje in Irlanda au fost guliile. Pe care nu le gaseam pe nicaieri. Prilej cu care am inceput sa imi pun intrebari existentiale cum ar fi "ce tara o fi aceea fara gulii?", "cum or putea trai salbaticii astia fara gulii?" etc.

Intotdeauna m-a fascinat capacitatea copiilor mici de a-si gestiona relatiile. Cine a avut rabdare sa ii observe cum procedeaza atunci cand sunt impreuna cu alti copii stie despre ce vorbesc.

Probabil ca cei mai multi dintre voi aveti pe undeva printr-un sertar un cablu OTG ("On The Go") pe care il folositi din cand in cand pentru tableta sau smartphone-ul vostru. E cablul acela USB scurt si urat care iti permite sa bagi pe tableta pe USB un mouse, o tastatura externa, un stick sau un HDD extern.

La un radio local din Dublin un jurnalist vine cu o stire de presa simpla si apoi cu o intrebare la fel de simpla.

Stirea simpla este ca in ultimul an sistemul de asigurari sociale din Irlanda a economisit 632.000.000 euro in urma sesizarilor a peste 9.000 de persoane ca sistemul este fraudat. Cu alte cuvinte niste unii incasau pe nedrept niste ajutoare sociale in timp ce munceau la negru etc. Iar altii, vecini, prieteni, membri de familie au pus mana pe telefon si i-au turnat.

9.000 de turnatori la cei 4.588.252 de irlandezi inseamna aprox. 0,2% Nu-i rau pentru un popor care in mod istoric are un dinte impotriva sistemului. Oricarui sistem.

(Ganditi-va ca la cei 19.042.936 de romani 0,2% ar insemna cam 38.000 de turnatori dedicati Ministerului Muncii si Protectiei Sociale. Nu cred ca avem atatia, cu toata traditia noastra milenara de turnatorie...)

De fiecare data cand romanii trebuie sa mearga la vot incepe sa circule prin media si aceasta idee a votului obligatoriu. Cum ca romanii sunt indolenti etc si ar trebui sa fie obligati prin lege sa voteze.

Cum ar veni, sa transformam dreptul la vot intr-o obligatie la vot.

Argumentul central al celor incantati de ideea democratiei obligatorii formulat dupa posibilitatile cognitive ale fiecaruia este ca "nu e usor sa mentinem democratia, nu vine de la sine, daca vrem democartie atunci trebuie sa punem umarul la pastrarea/contructia ei".

Zilele acestea din urma am evitat cu gratie sa ma bag in discutii despre Eurovision. Pe de o parte nu vreau sa ingros randul celor oripilati de fiinta (nu stiu cum sa-i zic altfel) care a primit premiul cel mare, pe de alta parte n-am fost niciodata un fan al acestei panarame artistico-politice numita Eurovision, nici macar pe vremea cand tinea programul tv doua ore pe zi si Eurovisionul ar fi fost o pata de culoare.

Insa viata e haina: daca nu te duci tu la Conchita Wurst vine Conchita Wurst la tine.

M-am lasat dus de ceva cantece de sirena de pe net si mi-am zis ca trebuie neaparat sa vad si eu "Divergent", un SF aparut anul acesta. Asa ca bag torentele in priza, descarc singura versiune disponibila, o versiune filmata in sala, miscata, cu sunet infundat de mi-ar fi trebuit subtitluri. De fapt avea subtitluri, dar in spaniola. In fine, trec peste imperfectiuni, ma imersez in experienta de a sta ca in sala, ignor conturul urechilor cheliosului care s-a incapatanat sa stea mai tot timpul filmului ridicat in calea camerei de filmat si ma concentrez la film.

"Divergent" este un fel de nostalgie dupa "Matrix" altoita cu "Hunger Games". Cu un pic de aroma de "1984" pentru un plus de gust. Teoria conspiratiei, o lume postapocaliptica, picioare in gura, un pic de pipaiala romantica (nefinalizata insa cu vreo copulatie epica), le avem pe toate.

In afara de Kate Winslet (dolofana aia de statea atarnata de catargul Titanicului) eu nu am mai recunoscut pe nimeni in film, imi marturisesc cu umilinta ignoranta in ale filmului american contemporan. Iar de regizorul Neil Burger recunosc cu aceeasi umilinta ca e prima data cand aud.

Nu pentru ca ploua tot timpul, nu pentru ca sunt multi cersetori tigani agresivi originari din Romania (si in Romania sunt  ), nu pentru ca se circula pe partea gresita a drumului ci pentru faptul ca Anglia e tara europeana cea mai ostila fotografiei de strada.

Imi plac foarte mult vegetarienii. Imi plac pentru figurile lor inocente atunci cand ii intreb de ce sunt vegetarieni. Unii imi explica ca si viteii au suflet, altii mi-o baga poetic pe aia cu carnea care este o materie organica aflata in descompunere iar aia mai scoliti, care au mai pus si ei mana pe o carte de medicina mi-o baga pe aia cu acidul uric, guta, etc. Insa cei mai multi vegetarieni penduleaza neconvingator intre posibilile explicatii. Aproape ca as trage concluzia ca cei mai multi vegetarieni habar n-au de ce sunt asa.