Pe vremuri circula ca gluma refrenul unui cantecel usor modificat care zicea ca "o clipa de sinceritate te duce la Securitate". Gluma avea samburele ei de adevar pentru ca bravii ofiteri de la Securitate, in avantul lor de a-si justifica loialitatea si lefurile obraznice se agatau de orice prostie sau nemultumire pe care o auzeau pe strada.

Iar publicul larg invatase sa isi controleze ce, cum, cand, in ce fel povestea. Din motive practice.

Am vazut si eu in sfarsit "Dictatorul", dupa multe amanari si recomandari de la prieteni. Are si revenitul acasa, de pe malul marii avantajele lui, cum ar fi internetul, prizele etc.

Umor un pic cam grosier pentru bronzul meu dar inca suportabil. Am incercat in prima jumatate a filmului sa imi dau seama de cine face filmul misto. De evrei? De arabi? De americani? De mine, spectatorul?

Imi pica in mana "O singura fotografie" de Laurent Graff. M-a atras titlul si marimea, mititica, taman buna de citit intre pranz si cina pe malul marii.

Am inceput-o la 18.00, cam pe cand imi terminasem somnul de frumusete si pe la 20 si un pic era gata. Un mini-roman compact si la obiect, potrivit vremurilor ADHD-iste pe care le traim.

Intr-o discutie cu un amic acesta exclama cu adresa la unii dintre semenii nostri de alte etnie/rasa: "Sunt niste neanderthali, n-au niciun pic de simt de planificare. Daca le dai azi o suta de lei maine nu mai au nimic." E mai putin important care sunt semenii la care facea referire, n-am sa pomenesc acum de ei spre satisfactia viermilor cei neadormiti ai ONG-urilor care vaneaza exprimari mai plastice despre etnii si rase, ca poate cu ocazia exprimarii plastice mananca si gura lor ceva.

Astazi Vama Veche arata asa cum mi-as dori sa fie tot timpul. Au plecat inapoi in viesparele corporatiste toti cocalarii cu ifose pe jeepul firmei. Azi isi fac bagajele si jandarmii si salvamarii, e ultima zi de sezon si pentru ei. Oameni putini, cat de culoare locala, caldura cat sa nu fie frig, soare cat sa nu fie nevoie sa porti palarie, valuri cat sa auzi marea si daca esti intors cu spatele.

O zi spectaculoasa, clara, stralucitoare. Daca ar fi undeva asa 12 luni pe an jur ca m-as muta acolo, no matter what. Asta e Vama, asa cum arata acum, asa ar trebui sa fie tot timpul.

Ma plimb printre rafturile de a Lidl, singurul supermarket din Mangalia - 2 Mai - Vama Veche. Nu e neaparat supermarketul visurilor mele, in Bucuresti nici nu stiu unde se afla vreun Lidl insa in comparatie cu magazinele satesti din Vama care au marfuri mizerabile si cu preturi impertinente supermarketul Lidl din Mangalia e o oaza de normalitate consumatoristica.

Incerc sa ma strecor cu miscari feline printre cumparatorii grabiti sa prinda trenul sau autobuzul, sa imi umplu sacosa cu ce mi-am propus si sa mai prind cateva ore de stat pe internet pe malul marii.

De cand am inceput in plimbarile mele sa am la mine si un aparat de fotografiat am inceput sa devin constient, de cele mai multe ori intr-un mod deranjant, neplacut, de faptul ca exista incredibil de multe locuri in care fotografiatul este interzis.

Unele sunt evidente si par sa aiba o noima: o unitate militara, o ambasada, vizuina cea spatioasa a lui Basescu. Desi si aici argumentele sunt slabe. Sunt convins ca eventualii 'interesati' de aspectul ambasadelor si unitatilor militare pot face poze cu o camera ascunsa fara probleme. Imi imaginez ca cine se antreneaza sa atace o ambasada este in stare si sa faca niste poze fara sa se prinda legumele kaki de la intrare. Iar in ceea ce il priveste pe presedintele Basescu nu este oare el iubit de toata lumea? Cine sa isi doreasca sa ii faca rau? Deci interdictia de a fotografia ambasade si palate prezidentiale ramane doar pentru fotografii inocenti.

Sunt in vacanta la Vama Veche. Pe vecinul meu de cort il cheama Gigi, are 51 de ani si a venit pentru prima data in Vama Veche. Asta e tot ce mi-a spus despre el. Fiica lui l-a adus, l-a depus in cort pe malul marii iar apoi a plecat in alta parte cu prietenii ei.

Gigi sta in pijamale in usa cortului, se uita la mare si pare multumit. In ziua in care ne-am cunoscut l-am invitat la o cafea iar apoi la un pahar de vin seara.