"N-a sti nimeni ca m-am dus" sau despre "Common Travel Area"

De curand cineva a intrebat pe un grup al romanilor din Irlanda daca Irlanda apartine de UK.

Dupa glumitele de rigoare (ca na, o asemenea intrebare isi cere un pic de exploatare in scopuri recreationale Wink ) mi-am dat seama ca totusi intrebarea are sens in felul ei, cel putin in intentia/nevoile celui care a pus-o:

Aiurea baieti.am interdictie pe spatiul uk.si vroiam sa o sterg in irlanda..nu aveam chef de surprize la vama..mersi oricum

Asa ca raspunsul scurt la intrebare este "nu, nu apartine", raspunsul lung e un pic mai nuantat, ceva gen "nu apartine dar stai sa vezi, ca viata e complicata si are multe aspecte". Irlanda nu apartine de UK fix ca in bancul acela cu "nu se baga, dar participa", daca nu-l stiti imi spuneti si vi-l trimit pe mesaj privat, ca aici da cu virgula.

Raspunsul este nuantat de unul din aspectele istoriei complicate si simbiotice dintre irlandezi si englezi si anume de "Common Travel Area", un aranjament de calatorii libere ale cetatenilor irlandezi si britanici in Irlanda si Marea Britanie.

Istoria aranjamentelor de calatorie intre Irlanda si Marea Britanie e destul de veche. Marea Britanie a inceput sa puna restrictii strainilor la intrarea pe teritoriul ei inca din 1905. Sigur, irlandezii nu erau considerati straini, pe vremea aceea erau "de-ai casei" insa in 1922 atunci cand irlandezii au iesit din "familie" britanicii s-au trezit cu o mare problema, daca sa ii trateze pe irlandezi ca pe "straini" sau nu.

Problema pe care au rezolvat-o destul de elegant si simplu.

Desi irlandezii se organizasera intr-un stat liber, fara nicio treaba cu monarhia britanica, englezii au hotarat sa ii considere in continuare britanici, cel putin din punctul de vedere al autoritatilor vamale. Adica acces liber si nestingherit in Marea Britanie, ca orice cetatean britanic.

Asta a rezolvat si problema spinoasa a celor 500km de granita terestra irlandezo-britanica, foarte poroasa, care ar fi fost un cosmar administrativ si militar (de fapt este un cosmar in continuare, dar nu o recunoaste nimeni).

Aranjamentul a venit la pachet cu un mic "cadou" din partea britanicilor catre irlandezi si anume asa-zisul "Black Book", adica lista cu persoanele care nu aveau voie sa intre in Marea Britanie. Ca de exemplu teroristi din toate colturile imperiului britanic. Un cadou util de altfel, pentru ca nici statul irlandez proaspat format nu aveau nevoie de persoane problematice pe teritoriul lui...

Aranjamentul a trecut prin mai multe faze (suspendat oficial in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand Irlanda a fost neutra iar prizonierii englezi "evadau" cu totii in Marea Britanie), a constituit baza aderarii simultane a Irlandei si Marii Britanii la Uniunea Europeana acum 40 de ani, dar ideea lui centrala s-a pastrat: cetatenii irlandezi calatoresc si locuiesc in UK cand si cum vor ei, la fel si cetatenii britanici in Irlanda. Inclusiv faptul ca nu pot fi expulzati.

Si acum sa revenim la intrebarea initiala de pe grup, intrebare un pic naiva dar cu sens.

Odata cu partea vizibila a acordului s-a pastrat, evident si partea mai discreta a acordului, cea care a inceput cu BlackBook, adica lista de persoane non-grata a Imperiului Britanic.

Ca aceasta libertate de calatorie sa fie posibila (si acum imi aduc aminte cand am calatorit prima data din Dublin la Londra uimirea ca nu mi-a cerut nimeni niciun act de identitate, nici macar la imbarcarea in avion) BlackBook-ul de acum 90 de ani este alive&kicking. Sigur, si cu rafinamentele pe care le ofera bazele de date moderne.

Ca sa incheiem totusi pe o nota pozitiva, as vrea sa ii fac celui care a pus intrebarea initiala o dedicatie muzicala.

"N-a sti nimeni ca m-am dus, numa' m-or vedea ca nu-s" ramane in zilele noastre doar un vis frumos. Si o melodie frumoasa a lui Doru Stanculescu. Biggrin